DSP Suceava a emis alte 61 de autorizații de funcționare pentru unități școlare de stat și particulare


Intră acum și în grupul de

Compartimentul de Igienă Şcolară din cadrul DSP Suceava a eliberat anul trecut şi în primele luni ale anului 2017 un număr de 61 de autorizaţii sanitare de funcţionare şi notificări la documentaţiile depuse de şcolile care solicită obţinerea autorizaţiei.

Directorul executiv al DSP Suceava, ing. Andrei Ianovici, a declarat, vineri, că de la începutul anului 2016 şi până pe 15 martie 2017, Compartimentul de Igienă al instituţiei a eliberat 61 de autorizaţii sanitare de funcţionare şi notificări la documentaţiile de depuse în vederea obţinerii avizului sanitar de funcţionare pentru mai multe unităţi de  învăţământ de stat şi particulare, dar şi pentru diverse clădiri ce aparţin acestor unităţi, respectiv săli de sport şcolare, cantine şcolare, ateliere şcolare sau spălătorii.

Ianovici a spus că în perioada menţionată personalul Compartimentului de Igienă Şcolară a acordat consultanţă de specialitate în sănătăte publică în cazul a 131 de unităţi de învăţământ de stat şi particulare şi unor centre de tip after-school.

De menţionat este că reţeaua şcolară a judeţului Suceava cuprinde 765 de unităţi şcolare de stat, din care 214 sunt unităţi cu personalitate juridică şi 551 sunt structuri arondate, precum şi 22 de unităţi de învăţământ particular .

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de